Exista zilele acelea, aparent senine, in care iti suna telefonul si cineva, de obicei cu o voce mieroasa si prietenoasa, te invita la un interviu (sau discutie, ca asa se poarta acum).
Tu, ca fraieru, iti zici in sinea ta: "in sfarsit!!!"sau..."uite mah, inseamna ca sunt bun!" - asta, in functie de situatia in care te afli.
Bine, in unele situatii, mai ales daca nu esti disperat sa iti cauti un (alt) job, ai putea sa pari usor "scarbos" si neinteresat la telefon. Daca job-ul chiar suna misto si tu refuzi sa te duci, asta inseamna ca esti un fraier si nu mai are sens sa continuam pe tema asta.
Revenind, este bine sa te arati interesat dar nu ca si cum ai fi cazut pe spate. Ca asta nu da bine deloc, o sa semeni cu nenicii aia de stau buluc in fata magazinelor cand sunt reduceri la cratiti.
Asa, bun! - deci avem interviul stabilit. Daca esti sigur pe tine (si usor indolent), nu-ti bati capul prea tare. Te gandesti ca mergi sa le ceri niste bani (multi) si, pe urma, daca ti se pare ok si job-ul, poate accepti. Ce, nu am dreptate? - mi s-a intamplat si mie.
Daca esti disperat dupa un job si chiar ai fi in stare sa accepti si un salariu mizer, te pregatesti intens pentru marea provocare si oportunitate, in acelasi timp.
Te trezesti dimineata, te imbraci frumos (fiecare dupa cum intelege asta) si te duci la wc mai des decat de obicei. Este exact ca in situatiile alea cand urmeaza sa te insori, doar ca atunci esti sigur ca ai cu ce sa te imbraci pentru eveniment.
Si te duci, bietul de tine. Te duci in speranta ca o sa fie ziua ta norocoasa. Dar chiar este, pana la un punct.
Ajungi cu bine, te lauzi sau incerci sa le explici ca esti manusa pe ceea ce cauta ei. Ei te intreaba, tu le raspunzi. Rareori, reusesti sa ii intrebi si tu ceva. Si mai rar, primesti un raspuns pertinent.
Incerci sa iti dai seama daca o fi bine sau rau. Dar realizezi ca te poti amagi singur. Daca interlocutorul zambeste, nu inseamna ca este de bine. Nici daca are o fata mai impietrita nu inseamna ca este de rau.
Eeeee...si uite cum vine vorba de "cati bani vrei mah???" - desigur, exprimat elegant, sub o forma sau alta.
Marea majoritate a candidatilor sunt pe principiul "cat aveti dumneavoastra buget"- asta suna asa, "dati cat va lasa inima". In cazul asta, rareori o sa primesti 70-80 % din suma pe care o au alocata pentru cineva cu profilul tau.
Dar mai sunt si din aceia, ca mine, care nu sunt nici fortati de imprejurari si nici cazuti pe spate cand vad sigla companiei angajator. Nici nu cred in maririle de salariu care ar trebui sa vina ulterior, in urma performantelor fabuloase. Cu noi, astia, angajatorii au o problema. Nu toti, marea majoritate.
Acum, ce o sa iti spuna? - ca nu faci banii astia, ca nu au buget, ca avea 2-3 amarati pe care i-au dat afara pentru a face economie si in locul lor te-ar lua pe tine cu salariul unuia dintre ei? Nu nenica, ei nu iti vor spune asta. Or sa iti spuna ca esti bun, esti foarte bun si or sa-ti adreseze o gramada de superlative si, dupa ce incep sa iti luceasca ochii, iti vor spune ca, de fapt, esti mult prea bun pentru ceea ce cauta ei.
Nu mai pun la socoteala ce se intampla dupa ce iti spun asta - cum vezi pe fata lor o urma de regret aproape credibila.
Uneori, mai incearca, poate ai vrea jumatate din suma pe care o specifici. Ca si cum tu ai fi intr-o stare in care spui bazaconii si ei te-ar putea aduce pe drumul cel bun.
Poate reusesc sa te convinga cumva. Daca vad ca nu merge, renunta, cu gandul ca mai au zece fraieri la usa.
In concluzie, daca esti prost (sau fortat de imprejurari), esti ANGAJAT! Daca esti bun, esti OVERQUALIFIED!
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu